Live Video&Text | Csikszereda – Dinamo, LIVE VIDEO, 21:30, Digi Sport 1. Duel cu o nou-promovată pentru ”Câini” la debutul în noul sezon

14.07.2025, 21:29

  • SuperLiga: BotoșaniFarul, luni, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: CsikszeredaDinamo, luni, 21:30, DGS 1

Dinamo debutează în noul sezon al SuperLigii României pe terenul celor de la Csikszereda. Partida contra formației din Miercurea Ciuc este ACUM în direct pe Digi Sport 1.

De asemenea, meciul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro în format live video și text, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.

Csikszereda – Dinamo ACUM pe Digi Sport 1

Csikszereda se află pentru prima oară în prima ligă a României, astfel că meciul este cu atât mai special pentru formația pregătită de Robert Ilyeș. Având în vedere că stadionul din Miercurea Ciuc are o capacitate de doar 4.000 de locuri, biletele pentru acest meci s-au epuizat rapid.

”Vă informăm, stimați suporteri, că biletele disponibile pentru meciul de luni împotriva echipei Dinamo s-au epuizat astăzi, astfel încât mâine casa noastră de bilete nu va mai fi deschisă”, a transmis Csikszereda.

Dinamo și Csikzereda s-au întâlnit ultima oară la finalul sezonului trecut, în barajul pentru menținere/promovare în SuperLiga României. Atunci, ”Câinii” s-au impus la general cu 2-0 (2-0 la București, 0-0 la Miercurea Ciuc). Dennis Politic, ajuns între timp la FCSB, marca golurile cu ajutorul cărora Dinamo rămânea în prima ligă.

Dacă Dinamo a încheiat stagiunea trecută pe locul 6 în play-off, Csikszereda a promovat direct după ce a terminat pe trei, sub Argeș și Steaua (fără drept de promovare).

Deși pleacă cu prima șansă la victorie, este de așteptat ca gruparea pregătită de Zeljko Kopic să aibă viață grea pe terenul ”Ciucanilor”.

”Cîrjan a făcut un presezon foarte bun, va fi căpitanul nostru pentru acest sezon. Cred în el, tot staff-ul crede și suntem mulțumiți de progresul său.

Nu mai e un copil, l-am văzut că s-a maturizat și că are o personalitate diferită. Sunt foarte mulțumit de el și pentru mine este un exemplu. Așa îmi doresc să fie toți jucătorii tineri români. Este foarte important pentru echipă”, spunea Kopic.

Leave a Comment